joi, 7 martie 2013

Что я люблю...

  Вечер...Мысли о чем-то, еще не знакомом чувстве...И вот, задали мне вопрос, совершенно не касающийся нашего разговора :"А что ты любишь?''...Как будто застал  врасплох, но в то же время в мыслях столько воспоминаний...






  Так давно я не думала о том, что я люблю. Как будто прошла вечность, и в тоже время я не забыла аромат осени,капли дождя, которые запомнились мне еще с детства.Наверное, я люблю осень.Аромат айвы, что уже несколько недель благоухает на том окне...  В мыслях все те ночи, в тихом парке, над котором только тишина и звезды...Их так  много, что я не могла оторвать от них взгляд.Как же я хочу,просто до безумия, попробовать их сосчитать.Может, я люблю  звезды?

  Так и не могу забыть, даже на мгновение, его улыбку,его глаза...такие чистые,невинные и красивые, которые менялись по настроению. Когда веселый, то само небо живет в них. Когда не в силах справиться с чем-то, они  в тот же миг становятся неуловимыми в цвете, что-то между зелёным и синим.Как  не любить твои глаза, которые  наполнены небесной синевой, как  небо ранним утром, с восходящим солнышком, после душной, ночной влаги, когда ты плачешь?!



 И даже, если есть люди, которые не любят цветы, я могу поспорить с ними. Потому что, почувствовать аромат лаванды или ромашки,  прекрасным утром, покрытых капельками  росы...разве это может оставить кого-то равнодушным? Может не было возможности увидеть, как распускается роза...Возможно я люблю поспорить? Иначе как обрести истину?



 
Люблю скорость.Безумно обожаю свой красный Mini Cooper,которой ждет меня в автосервисе уже несколько месяцев.Но ему  придется еще долго ждать свою любящую лихачку. Люблю риск, но на удачу ставить не буду...Может скорость и машины моя любовь?
Я люблю посмеяться... Иногда мне совсем этого не хочется , но улыбка, это так здорово..смотришь, через пять минут и вправду становится смешно.
Наверно я люблю веселиться?









Люблю тишину. Но, с Одиночеством мы как-то не сдружились...

Значит есть и то, что я НЕ люблю? Одиночество?


Люблю гостей. Хоть иногда, в разгар ужина, безумно хочется сказать...гости дорогие, не надоели вам хозяева? 
  Пусть и старомодно, но люблю, когда парни дарят цветы, читают девушке стихи,пусть и не свои..., а не приглашают домой на "пару чашек" кофе, пока родители на даче.





Люблю Бетховена по ночам и Сектор  газа по  утрам...Посмотреть  новый фильм, но иногда хочется вспомнить мультик "Ну погоди" и другие, такие памятные с детства...
Может я люблю быть маленькой?
Иногда люблю каблуки, которые так раздражают соседей, когда я возвращаюсь поздним вечером домой... 
Я люблю быть стервой? 

И я очень люблю себя ,себя любит меня и в месте мы счастливы....

А вы не любите?

                             Я МНОГО ЧЕГО ЛЮБЛЮ!

P.S.
  О! Чуть не забыла! Я ЛЮБЛЮ ШАУРМУ!!! Зто так вкусно, особенно, когда проголодался, гуляя в парке. Когда осень... и за горячую чашечку чая, кажется готова все отдать...но только здесь и сейчас, среди этих деревьев, которые в тишине, готовятся встретить холодную, неприветливую зиму...вместе со мной...
 Так что же я люблю?
   

duminică, 26 februarie 2012

                                         Vis sau Realitate
Unii ma vad numai pe mine
Altii te vad numai pe tine
Ne suprapunem atit de perfect
Incit nimeni nu ne poate zari deodata
Si nimeni nu indrazneste sa locuiasca pe muchia
De pe care putem fi vazuti amindoi
Tu vezi numai luna
Eu vad numai soarele
Tu duci dorul soarelui
Eu duc dorul lunii
Stam spate in spate
Oasele noastre s-au unit de mult
Singele duce zvonuri
De la o inima la alta
Cum esti?
Daca ridic bratul si il intind mult inapoi iti descopar clavicula dulce
Si ridicind degete iti descoper sfintele buze
Apoi brusc o retrag si strivesc pina la singe gura
Cum suntem?
Avem patru brate ca sa ne aparam
Dar eu pot sa lovesc doar dusmanul din fata mea
Si doar dusmanul din fata ta
Avem patru picioare sa alergam
Dar tu poti fugi in partea ta
Si eu doar in cealalta parte
Fiecare pas este o lupta pe viata si pe moarte
Suntem egali?
Vom muri deodata,sau unul va purta
Inca o vreme
Cadravul celuilat lipit de el
Si molipsindu-l lent prea mult cu moartea?
Sau poate nici nu va muri intreg?
Si va purta o vesnicie
Povara dulce a celuilalt
Atrofiata de vecie
Cit o cocoasa
Cit un neg
Oh,numai noi cunoastem dorul
De a ne putea privi in ochi
Si astfel intelege totul.
Dar stam spate in spate
Crescuti ca doua crengi
Dar unul din noi s-ar smulge
Jertfindu-se pentru o singura privire
Ar vedea numai spatele din care s-a smuls
Insingerat...Infrigurat...
Al celuilalalt...

luni, 13 februarie 2012

Ce inseamna sa iubesti?

De cele mai multe ori nu dai nici o importanta la ceea ce vezi,ce auzi,ce simti...Dar totul se schimba atunci cind apare el.Atit de inteligent,dragut,sincer,in ochii caruia poti citi ceea ce gindeste inima lui.Pe cit de straniu pe atit de nou.Incerci sa ramii aceeasi fata naiva, care continua sa afirme ca toti sunt la fel, dar nu poti, sau poate nu mai doresti...Sau .... asta e ceea de ce te temei cel mai mult .Acel sentiment ce nu iti lasa gindurile nici pentru un minut.
Sesizezi faptul ca nu e acel serial, in care actorii se indragostesc in prima zi , dar nu pot spune si demonstra ceea ce simt timp de o suta de serii.Atitea intrigi,jocuri,pariuri,rivalitati,irealitate...Ceva atit de banal si absurd...
Nu.Ceea ce se intimpla nu este un serial, nu este rodul unei imaginatii si nici macar nu este un vis.Sunt doar doi ochi frumosi care inceaca sa iti demonstreze ca chiar si miinele se deosebesc intre ele ,dar cu atit mai mult doi aomeni nu au nici o asemanare.

Incepi sa iti dai seama ca iti lipseau atit de mult cuvintele de alint,soaptele dulci,imbratisarile,plimbarile lungi.Iar mina lui puternica in care sa pierdut si mina ta ,este cea mai credibila dovada ca nu visezi.
Oare asta sa fie definitia "dragostei"?!Nu stiu...Poate timpul doar sa demonstreze.Dar pina atunci ne bucuram de fiecare clipa impreuna.

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Trist.....

Trist...Doare...Nu se mai aude...Dispare...
   De ce trist?!Traim intr-o lume in care "EU" devine atit de neinsufletit,atit de invizibil daca nu poti domina...Sperantele se transforma in pulberi ce este dus de vint undeva in univers...Visele nu mai sunt acele vise,sunt doar un material insolubil,oricit ai incerca sa gasesti formula de rezolvare, de descoperire a cheii sale...Poate avem nevoie de ajutor?Dar unde sa ceri ajutor?Cine te asculta?Cine si-ar deschide sufletul pentru a te primi si pe tine...Fiecare din noi a contribuit la faurirea acestei lumi pline de sarcasm, falsitate,masti si teatru de papusi...Sau mai bine zis teatru de marionete;marionete in miinile celora care au putere?Totul se complica si mai mult...Drumurile labirintului devin si mai nedeslusite...Trist...
  De ce doare?Sentimentele care cindva erau atit de clare,care le puteai deslusi din privirile celui care sta in fata ta,acum nu sunt decit niste expresii bizare ale fetei...Doare pentru ca sunt oameni care nu pot iubi,care nu lasa pe altii sa iubeasca,care devin din ce in ce mai invidiosi si nu pot pretui ceea ce au,dar tind sa cucereasca mai mult distrugind totul in jurul lor.Doare pentru ca unele mame nu au sentimentul matern, aruncind un copil abia nascut la gunoi.Doare cind vezi ca milionarii isi cumpara 10 masini,iar unii se roaga la cei din jur dupa o bucatica de piine.Asta suntem noi,niste animale bipede care lupta acum, doar pentru existenta sa ,pentru care isi poate ucide chiar si aproiatii.Doare cind vezi la ce duce alcoolul,lipsa banilor:copii la orfelinate,femei agresate si familii destramate.Dar cel mai rau ca nu ai unde gasi o protectie.Nici nu poti sa iti imaginezi ce simte un copil de sanse ani care vede ca mama sa este lovita fara mila...Doare...
   De ce nu se mai aude?!Iata se asterne noaptea, iar strigatele de durere sunt strivite de picaturile de ploaie.Chiar si bataile inimii dispar sub valul de stropi mari si desi.Singele se opreste in vine iar respiatia nu se mai simte..O pustietate imensa ce acopera toata lumea...Iar dimineata totul este atit de senin, atit de linistit,incit nu stii daca e adevarat sau pur si simplu imaginatia iti joaca o noua festa.Aerul curat si roua de pe frunze iti improspateaza pentru un timp foarte scurt memoria, pentru ca mai apoi totul sa revina la situatia veche:strigate de ajutor,copii ce pling,dureri fara alinare...Si acum cind ai vrea sa dai orce ca sa auzu doar ploaia...Nu se mai aude...
  De ce dispare?Pentru ca frica ce te incojoara te face sa rabzi durere sa nu spui nimanui ceea ce simti,astfel poti ramine macar viu.Iata asta te face luptator,te face puternic si razbunator.Nici macar in sine nu poti striga de teama ca ochii te pot trada,pot arata ca ai pierdut un razboi.Acum unii incep sa se teama mai mult de viata ,decit de moarte,oricit ar fi banal..Unde suntem noi?De ce incetisor pierim?Unde ne duce raul?DISPARE...

sâmbătă, 7 ianuarie 2012

    Să scriu…să nu scriu…atunci, dacă nu aș scrie, de ce aș mai trăi?Poate ca pentru cineva ceea ce voi scri nu va insemna nimic,dar pentru altii va deveni asul din mineca,care ii va face sa ma inteleaga cine sunt eu si de ce am ajuns aici....
    Nu a fost ideea mea personala ca sa-mi creez un blog ,dar din acest moment, acest gind strain va deveni un refugiu al singuratii,durerilor si sufletlui meu.
     De ce anume suflet trist?Pentru ca nu imi gasesc inca sensul in lumea asta mare,in care oamenii din jur incep sa imi judece tot mai des visele si idealurile spre care tind.Nu as putea spune ca in mine dainueste aceasta pustietate de 18 ani,dar la sigur din clipa cind am inteles ca viata nu e asa cum mi-am imaginat-o:prieteni,familie unita,fericire si vise implinite...
    La inceput ascundeam acest suflet,dar dupa o noua dezamagire asta nu a mai putut ramine doar secretul gindului meu,a devenit trairea intregii fiinte.Nu mai aveam puterea sa pastrez sub o masca toate durerile,dezamagirile,tristetile si visele ce tindeau sa se implineasca,dar care au ramas doar visele unei adolescente.Nu as vrea sa includ aici si insuccesul in dragoste deoarece aceste sentimente m-ar fi  facut si mai slaba si mai sensibila.
  Si iata scriu...Astern pe foaie sentimente pe care nu le cunoaste nimeni inafara de mine.Iar scopul meu ce vreau sa il ating din aceste bucatele de suflet va ramine secret pentru un timp...